< Succes și independență
25.05.2017

Concursul Naţional pentru Elevi


Asociația Divers în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale organizează cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Argeș, gazda ediției XI, concursul național pentru elevi ”Diversitatea – O Șansă în Plus pentru Viitor”.

Evenimentul va avea loc în perioada 25 - 28 mai 2017 la Pitești/Mioveni și vor participa 26 echipe finaliste din țară.


Concursul Naţional pentru Elevi „Diversitatea - O Şansă în plus pentru viitor, a fost o provocare adresată elevilor din toată țara care au fost rugaţi să formeze echipe de câte 5 elevi formate din fete şi băieţi iar cel puţin un membru al echipei să aparţină unei alte etnii decât cea majoritară. Concurenţii vor parcurge o probă teoretică cu întrebări tip grilă din domeniile educaţiei civice şi istoria, tradiţiile şi obiceiurile minorităţilor naţionale, respectiv o probă creativ-artistică. Toate acestea urmărind promovarea contribuţiilor diferitelor culturi la patrimoniul şi modul de viaţă din România precum şi validarea dialogului intercultural ca factor esenţial pentru dezvoltarea viitoare a societăţii multiculturale româneşti şi europene, societate în care cunoaşterea celuilalt, de lângă noi, poate fi o resursă semnificativă pentru fiecare individ, dar şi o bogăţie prin care o comunitate dobândeşte o identitate mai puternică. Pregătirea pentru concurs în echipe aduce ca un rezultat adiţional învăţarea mecanismelor lucrului în echipă, dezvoltarea aptitudinilor de comunicare interpersonale şi al unui climat de încredere favorabil obţinerii de rezultate. Toate acestea pregătind o generaţie nouă care prin înţelegerea diversităţii se pregăteşte inclusiv de a face faţă provocărilor viitoare care o aşteaptă la părăsirea şcolii.


Asociația Divers în calitate de organizator dorește să mulțumească pe această cale echipelor participante și tuturor celor care i-au sprijinit de a lungul fazelor anterioare ale concursului pentru dedicație și voluntarism. Acest concurs dorește să promoveze cunoașterea și acceptarea diversității și implicit să inițieze o mișcare în acest sens în fiecare comunitate locală. Finaliștii concursului sunt de fapt ambasadorii de success a diversității propriilor comunități.

 

Vă invităm să participați ca spectatori la proba creativ artistică a concursului în data de 26 și 27 mai 2017 în Casa de Cultură a Sindicatelor din Mioveni între 9.00 și 13.00.

Informații suplimentare la 0722-318605, Koreck Maria, office@divers.org.ro.

Detalii despre concurs se găsesc și la secțiunea proiecte pe pagina web a asociației www.divers.org.ro.