Centrul de Incluziune Socială pentru Persoanele de Etnie Romă  din Tîrgu Mureș, înființat în cadrul proiectul „Crearea şi funcţionarea structurilor de asistenţă axate pe ocuparea forţei de muncă – Centre de incluziune socială pentru persoanele de etnie romă”, proiect cofinanțat din Fondul Social European, în implementarea  căruia Asociația Divers este partener alături de : Asociaţia Pakiv România (beneficiar), Asociaţia Amare Phrala, Agenția pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Pro Diversitatea București şi Mesogeiako Symvouleftiko Systema S.A,  organizează în data de  16 noiembrie 2012, orele 9.00 – 11.00, în Sala de ședințe a Primăriei Municipiului Tîrgu-Mureș, Piața Victoriei, nr. 3, o masă rotundă cu ocazia Zilei Internaționale pentru Toleranță.

Începând cu 1995, la inițiativa UNESCO, 16 noiembrie a fost proclamată Ziua Internațională pentru Toleranță. Vă invităm cu această ocazie să luați parte la o dezbatere care va aduce în prim plan impactul pe care îl are asupra comunității acceptarea sau respingerea diferitelor aspecte ale diversității și care se va derula conform agendei anexate.
Vă rugăm să confirmați participarea Dvs. până în data de 15.11.2012 pe adresa de mail  divers@divers.org.ro sau telefonic la numărul 0722-318605.
Vă așteptăm cu drag!