COMUNICAT


Asociația Divers în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a organizat cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Harghita, gazda ediției IX, concursul național pentru elevi ”Diversitatea – O Șansă în Plus pentru Viitor”.

Evenimentul a avut loc în perioada 31 mai -3 iunie 2015 la Miercurea Ciuc. Au participat 17 echipe finaliste din 12 de județe care au obținut următoarele rezultate:


Premiul I - Echipele: ”Amicii” – Argeș, ”Pantomimii” – Mureș”

Premiul II - Echipele: ”R.I.C.H.” – București, ”Prietenii” – Harghita, ”Kamipen” – Botoșani

Premiul III Echipele:, ”Prietenii” – Teleorman, ”United Decebal” – Constanța, ”Florile” – Harghita, ”Arca lui Noe” – Dâmbovița

Mențiune - Echipele: ”Roua Tinereții” – Covasna, ”Prietenii Diversității” – Dâmbovița, ”ADIDE” – Mureș

Concursul Naţional pentru Elevi „Diversitatea - O Şansă în plus pentru viitor, a fost o provocare adresată elevilor din toată țara care au fost rugaţi să formeze echipe de câte 5 elevi formate din fete şi băieţi iar cel puţin un membru al echipei să aparţină unei alte etnii decât cea majoritară. Concurenţii au parcurs o probă teoretică cu întrebări tip grilă din domeniile educaţiei civice şi istoria, tradiţiile şi obiceiurile minorităţilor naţionale, respectiv o probă creativ-artistică. Toate acestea urmărind promovarea contribuţiilor diferitelor culturi la patrimoniul şi modul de viaţă din România precum şi validarea dialogului intercultural ca factor esenţial pentru dezvoltarea viitoare a societăţii multiculturale româneşti şi europene, societate în care cunoaşterea celuilalt, de lângă noi, poate fi o resursă semnificativă pentru fiecare individ, dar şi o bogăţie prin care o comunitate dobândeşte o identitate mai puternică. Pregătirea pentru concurs în echipe aduce ca un rezultat adiţional învăţarea mecanismelor lucrului în echipă, dezvoltarea aptitudinilor de comunicare interpersonale şi al unui climat de încredere favorabil obţinerii de rezultate. Toate acestea formând o generaţie nouă care prin înţelegerea diversităţii va putea face faţă provocărilor viitoare care o aşteaptă în momentul părăsirii şcolii.


Asociația Divers în calitate de organizator dorește să mulțumească pe această cale echipelor participante și tuturor celor care i-au sprijinit de a lungul fazelor anterioare ale concursului pentru dedicație și voluntarism. Acest concurs dorește să promoveze cunoașterea și acceptarea diversității și implicit să inițieze o mișcare în acest sens în fiecare comunitate locală. Finaliștii concursului sunt de fapt ambasadorii de success a diversității propriilor comunități.

 

Informații suplimentare la 0722-318605, Koreck Maria, office@divers.org.ro.

Probele artistice prezentate de echipe pot fi vizualizate AICI

ANUNA

REGULAMENT