INVITATIE - MEGHIVO

INVITAȚIE

Centrul de Resurse ONG Mureș (CeRe ONG Mureș) invită candidații la funcțiile de Primar al Municipiului Tîrgu Mureș, Președinte al Consiliului Județean Mureș, consilieri locali și județeni, reprezentanții organizațiilor din domeniul social-medical și reprezentanții mass media la masa rotundă care va avea loc în data de 24 mai 2012, între orele 11.00 – 13.00 in Sala Deus Providebit (curtea bisericii catolice din P-ţa Trandafirilor).

Invitația este lansată în numele organizațiilor inițiatoare, Fundația Alpha Transilvană, Asociația HIFA România și Organizația CARITAS Alba Iulia, a SCRISORII DESCHISE susținută de către 24 organizaţii neguvernamentale din domeniul social-medical adresată candidaţilor la alegerile locale la nivelul Mun. Tg.-Mureş şi a jud. Mureş.

În cadrul mesei rotunde fiecare candidat prezent va putea reflecta asupra solicitărilor organizațiilor care sunt incluse în angajamentul de susținere propus spre a fi semnat de către candidați, respectiv va putea prezenta și alte măsuri de gestionare a serviciilor sociale din municipiu, respectiv județ pe care le va susţine în măsura în care va fi ales.

Numele candidaților care semnează angajamentul vor fi prezentate în 4 iunie 2012 prin conferință de presă de către inițiatori.

Informații referitor la demers pot fi obținute la office@divers.org.ro, tel/fax: 0265-311727, persoana de contact: Koreck Maria.

MEGHIVÓ

A Maros Megyei Civil Szervezetek Erőforrásközpontja (CiSzErő) meghívja a marosvásárhelyi polgármesterjelölteket, Maros megyei tanácselnökjelölteket, helyi és megyei tanácsosjelölteket, a szociális és egészségügyben tevékenykedő szervezetek képviselőit és a sajtó képviselőit a május 24.én 11.00 és 13.00 óra között a Deus Providebit Házban tartandó kerekasztalbeszélgetésre.

A meghívásra a jelöltekhez intézett Nyílt levél kezdeményezői nevében, Alpha Transivana Alapítvány, HIFA Románia Egyesület és Gyulafehérvári CARITAS kérésére kerül sor. A Nyít levelet 24 Maros megyei szociális és egészségügyi területen tevékenykedő civil szervezet támogatja.

A kerekasztal alkalmából minden jelöltnek alkalma lesz kifejteni véleményét a Nyílt levélbe foglalt kérésekről és a szociális szolgáltatásokra vonatkozó saját javaslataikat is ismertethetik a résztvevőkkel.

Azon jelöltek nevét akik aláírják az elkötelezettségi támogatást aláírják június 4.én egy sajtótájékoztató alkalmával hozzák nyilvánosságra a kezdeményezők. 

A kezdeményezéssel kapcsolatos információkat az office@divers.org.ro, tel/fax: 0265-311727 elérhetőségeken Koreck Máriától lehet kapni.

 


SCRISOARE DESCHISĂ a organizaţiilor neguvernamentale din domeniul social-medical adresată candidaţilor la alegerile locale la nivelul Mun. Tg.-Mureş şi a jud. Mureş

SCRISOARE DESCHISĂ 

a organizaţiilor neguvernamentale din domeniul social-medical

adresată candidaţilor la alegerile locale la nivelul Mun. Tg.-Mureş şi a jud. Mureş 

Context:

În anul 2010 s-a finalizat proiectul „Harta socială a judeţului Mureş” prin care s-a realizat o trecere în revistă detaliată a prestatorilor de servicii sociale din judeţul Mureş atât publici, cât şi privaţi (asociaţii şi fundaţii). Principalele concluzii ale studiului realizat de Gallup Romania şi finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) au evidenţiat următoarele:

1. Serviciile sociale sunt concentrate în sau în jurul centrelor urbane. 59 de localităţi din cele 102 ale judeţului nu au niciun serviciu social. 

2. Există zone geografice cum ar fi nord-estul judeţului în care nu sunt dezvoltate servicii sociale nici publice, nici private. 

3. Municipiul reşedinţă de judeţ concentrează mai mult de 40% din totalul serviciilor sociale existente la nivelul judeţului, din care peste 90% sunt servicii sociale private dezvoltate de asociaţii şi fundaţii.

4. 68% din serviciile sociale din judeţul Mureş sunt prestate de asociaţii şi fundaţii şi în alte 2% sunt partenere ale instituţiilor publice în servicii sociale mixte.

5. 59% din beneficiarii de servicii sociale din judeţ sunt de asemenea beneficiari ai serviciilor sociale private, iar 11% sunt beneficiari ai serviciilor mixte public-private.

6. 95% din resursele financiare ale sistemului de asistenţă socială din judeţul Mureş sunt asigurate din fonduri publice, 93% dintre acestea se distribuie serviciilor sociale publice şi doar 7% către furnizori privaţi de servicii sociale.

 

Conform normelor europene şi ale legislaţiei româneşti în vigoare, autorităţile publice locale şi judeţene au obligativitatea asigurării cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local în general şi a serviciilor sociale în special. România se află în plin proces de reformă a sistemului de asistenţă socială, noua lege a asistenţei sociale (L 292/2011) statutează, pe de o parte, preeminenţa serviciilor sociale raportat la beneficii sociale şi, pe de altă parte, tratamentul egal acordat furnizorilor publici şi privaţi de servicii sociale. Aceste prevederi vin pentru a asigura prin lege dreptul beneficiarilor de a beneficia de serviciile  sociale de care au nevoie fie că sunt publice, fie că sunt private.

 

Solicitări:

Dorind să vină în sprijinul reformei din domeniul asistenţei sociale din România şi în numele beneficiarilor care au nevoie de servicii sociale accesibile şi adaptate nevoilor lor, asociaţiile şi fundaţiile prestatoare de servicii sociale se adresează candidaţilor la funcţia de Preşedinte al Consiliului judeţean Mureş, de Primar al Municipiului Tg.-Mureş, de consilier judeţean şi consilier local solicitându-le să-şi exprime punctul de vedere privind solicitările asociaţiilor şi fundaţiilor semnatare, precum şi să-şi asume în cazul alegerii pentru poziţia publică pentru care candidează a soluţionării favorabile a acestor solicitări. 

 

1. Realizarea / actualizarea o dată la 2 ani a Hărţii sociale a prestatorilor de servicii sociale, dar şi a nevoilor de servicii sociale din judeţul Mureş / municipiul Tg.-Mureş pe baza metodologiei şi a procedurilor elaborate de grupul de lucru parital public-privat (v. mai jos).

2. Înfiinţarea unor grupuri de lucru paritare public-privat,  foruri consultative ale CJ Mureş / CL Tg-Mureş în probleme legate de serviciile sociale, cu următoarele atribuţii:

2.1 Participarea la elaborarea strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale la nivel local / judeţean şi a Planului de acţiune anual în domeniul asistenţei sociale din judeţul Mureş / municipiul Tg.-Mureş. 

2.2 Participarea la elaborarea, rectificarea bugetului CJ Mureş şi a Municipiului Tg.-Mureş în domeniul serviciilor sociale.

2.3 Monitorizarea implementării strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale şi a planului de acţiune anual. 

2.4 Participarea la elaborarea documentelor oficiale privind planificarea utilizării fondurilor structurale ale UE perioada 2014-2020.

2.5 Participarea la elaborarea ghidurilor de aplicare care privesc obţinerea de finanţare din fonduri publice a asociaţiilor şi fundaţiilor prestatoare de servicii sociale atât pentru cele în baza legii 350/2005, cât şi a legii 34/1998. Monitorizarea întregului proces al alocării de fonduri de la lansarea concursului de proiecte până la raportul final privind utilizarea fondurilor alocate. 

2.6 Elaborarea de strategii şi proceduri privind externalizarea, contractarea, finanţarea şi co-finanţarea serviciilor sociale în conformitate cu legislaţia în vigoare. Recomandări în elaborarea ghidurilor de finanţare şi a caietelor de sarcini pentru implementarea acestor proceduri. 

2.7  Elaborarea de strategii şi proceduri privind gestionarea unitară a managementului cererilor de servicii sociale ale beneficiarilor.

 

Nu în ultimul rând, ne exprimăm încrederea că potenţialii viitori aleşi, înţeleg rolul fundamental pe care îl au organizaţiile neguvernamentale în reforma serviciilor sociale în România şi vor depune toate eforturile necesare pentru o mai bună colaborare între autoritatea publică locală şi furnizorii de servicii sociale din judeţul Mureş.


Luare de poziţie:

Fiecare candidat la funcţia de Preşedinte al Consiliului judeţean Mureş, de Primar al Municipiului Tg.-Mureş, de consilier judeţean şi consilier local va primi un proiect de angajament prin care va fi invitat să-şi asume sub semnătură solicitările asociaţiilor şi fundaţiilor semnatare, precum şi să aducă noi propuneri de îmbunătăţire a serviciilor sociale locale şi a colaborării cu ONG-urile din domeniul social-medical. 

Candidaţii la funcţia de Preşedinte al Consiliului judeţean Mureş, de Primar al Municipiului Tg.-Mureş, de consilier judeţean şi consilier local sunt invitați să se întâlnească și să discute pe marginea solicitărilor cu organizaţiile neguveramentale din domeniul social-medical la masa rotundă organizată în data de 24 mai 2012, ora 11 la Sala Deus Providebit. 

Acest demers al asociaţiilor şi fundaţiilor din domeniul social-medical va fi finalizat prin colectarea până la data de 01 iunie 2012 a tuturor angajamentelor semnate de către candidaţi şi prin publicarea în presă a listei acelor candidaţi care susţin demersul asociaţiilor şi fundaţiilor din domeniu-social medical din municipiul Tg.-Mureş şi jud. Mureş.  Vă rugăm să trimiteți până în data de 1 iunie 2012 la Centrul de Resurse ONG Mureș: office@divers.org.ro, tel/fax: 0265-311727, persoana de contact Koreck Maria.

Persoane de contact de la organizațiile inițiatoare:

Andreia Moraru, Fundaţia Alpha Transilvană, 0723.686.434, andreia_moraru@alphatransilvana.ro

Ludescher László, Organizaţia Caritas Alba-Iulia, 0741.077.000, Laszlo.Ludescher@caritas-ab.ro

Simon Judit, Asociaţia Hifa, 0744.959.990, simonjuditgy@yahoo.com

Organizaţii semnatare:

1. Fundația Alpha Transilvană

2. Organizația Caritas Alba Iulia

3. Asociația HIFA România

4. Asociația Divers

5. Serviciul de Ajutor Maltez în Romania

6. Asociația Pro Ruris, Mădăraș

7. Fundația Curcubeu

8. Fundația Mâini Dibace

9. Salvați Copiii Filiala Mures

10. Fundația Rheum Care

11. Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii

12. Organizația Pro Karama

13. Asociația Provivere, Reghin

14. Fundația de Ecologie Umană "Oasis"

15. Asociația Copiilor și Tinerilor Diabetici Mureș

16. Asociația Clubul Sportiv Olympycus 

17. Asociația de Reintegrarea Socială a Persoanelor cu Dizabilități Mureș

18. Asociația Pedagogilor Sociali CHEIA

19. Fundația UNITARCOOP

20. Fundația Talentum

21. Asociația Pro Christo Et Eclesia – Philotea Klub

22. Asociația Persoanelor cu Handicap Locomotor

23. Asociația Rază de Soare, Iernut

24. Fundația Buckner, Târnăveni

 

ANGAJAMENT DE SUSŢINERE

A SOLICITĂRILOR VENITE DIN PARTEA ASOCIAŢIILOR ŞI FUNDAŢIILOR SEMNATARE ALE SCRISORII DESCHISE a organizaţiilor neguvernamentale din domeniul social-medical adresată candidaţilor la alegerile locale la nivelul Mun. Tg.-Mureş şi a jud. Mureş

A D-NEI / D-LUI CANDIDAT ____________________________

LA FUNCŢIA DE  _____________________________________

DIN PARTEA FORMAŢIUNII POLITICE _______________________________________ 

 

 

1. Sprijin pentru alocarea finaciară şi lansarea achiziţiei publice pentru realizarea în termen de 6 luni de la preluarea mandatului a 

□ Hărţii sociale a mun. Tg.-Mureş □ Hărţii sociale a jud. Mureş 

 

2. Sprijinire în înfiinţarea în termen de 3 luni de la investire a unor grupuri de lucru paritare public-privat în probleme legate de serviciile sociale, foruri consultative:

□ ale CJ Mureş □ ale CL Tg-Mureş

 

3. Sprijin în realizarea în termen de 3 luni de la investire a Regulamentului de organizare şi funcţionare a acestui grup paritar şi aprobarea lui de către CJ Mureş sau, CL Tg.-Mureş, după caz.

□ DA □ NU

 

4. Sunt de-acord ca grupul paritar public-privat în domeniul serviciilor sociale să aibă următoarele atribuţii prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare:

 

4.1. Elaborarea metodologiei şi a procedurilor pentru realizarea  Hărţii sociale a prestatorilor de servicii sociale, dar şi a nevoilor de servicii sociale din judeţul Mureş / municipiul Tg.-Mureş.

□ DA □ NU

 

4.2. Aprobarea caietului de sarcini pentru achizitia publica a institutului de cercetare care va realiza Harta socială a judeţului Mureş, respectiv a mun. Tg.-Mureş.

□ DA □ NU

 

4.3 Participarea la elaborarea strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale la nivel local / judeţean şi a Planului de acţiune anual în domeniul asistenţei sociale din judeţul Mureş / municipiul Tg.-Mureş:

□ DA □ NU

 

4.4 Participarea la elaborarea, rectificarea bugetului CJ Mureş şi a Municipiului Tg.-Mureş în domeniul serviciilor sociale.

□ DA □ NU

 

4.5 Monitorizarea implementării strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale şi a planului de acţiune anual. 

□ DA □ NU

 

4.6 Participarea la elaborarea documentelor oficiale privind planificarea utilizării fondurilor structurale ale UE perioada 2014-2020.

□ DA □ NU

 

4.7 Participarea la elaborarea ghidurilor de aplicare care privesc obţinerea de finanţare din fonduri publice a asociaţiilor şi fundaţiilor prestatoare de servicii sociale atât pentru cele în baza legii 350/2005, cât şi a legii 34/1998. Monitorizarea întregului proces al alocării de fonduri de la lansarea concursului de proiecte până la raportul final privind utilizarea fondurilor alocate. 

□ DA □ NU

 

4.8 Elaborarea de strategii şi proceduri privind externalizarea, contractarea, finanţarea şi co-finanţarea serviciilor sociale în conformitate cu legislaţia în vigoare. Recomandări în elaborarea ghidurilor de finanţare şi a caietelor de sarcini pentru implementarea acestor proceduri. 

□ DA □ NU

 

4.9  Elaborarea de strategii şi proceduri privind gestionarea unitară a managementului cererilor şi a serviciilor sociale ale beneficiarilor.

□ DA □ NU

 

5. Alte propuneri de îmbunătăţire a serviciilor sociale locale şi a colaborării cu ONG-urile din domeniul social-medical

 

 

NUME CANDIDAT:

 

SEMNĂTURA: